Un cititor fidel al ziarului nostru a avut parte de o surpriza neplăcută dumincă, după ce și-a făcut cumpărăturile la Kaufland. Acesta ne-a relatat întregul episod pe adresa redacției.
“Astăzi am fost la Kaufland Vest pentru diverse cumpărături. Obișnuit cu corectitudinea angajaților și a magazinului în mod special, chiar nu mă așteptam să am parte de o surpriză neplăcută. Toate supermarketurile din cât știu eu trebuie să aibă prețurile afișate la vedere, dar și gramajul produselor. Deși citisem în ultimul timp articole în presa locală cu privire la ce se întâmplă în magazinul pe care îl prefer de atâta timp, am ignorant avertismentele celorlalți cumpărători. Fiind în grabă am ales o caserolă de masline, cum am făcut de atâtea ori. Ce mi-a atras atenția a fost faptul că, stickerul care ținea caserola bine strânsă nu avea în partea de sus, partea de la capac, cea vizibilă de altfel, prețul. Am învârtit caserola și nu am văzut nimic. Am plecat spre casa de marcat grăbit, știind că nu are cum să fie mai mult de 10 lei. Însă odată ajuns acolo, surpriză! Când a trebuit să bată pe bon măslinele, am văzut casiera cum întoarce caserola, se apucă și tastează, iar la final, văd prețul: aproape 12 lei. I-am spus că nu mi se pare normală o astfel de tehnică de vânzare a produselor și că o se le fac reclamație. Bineînțeles că nu a știut să-mi spună de ce nu mai sunt afișate prețurile pe partea superioară a caserolei cum erau și până acum. Am smuls de la casierița respectivă doar faptul că o să dea situația mai departe spre remediere. Așa că stimați cititori, dacă vreți să fiți tratați cu corectitudine atunci când mergeți la cumpărături, nu vă duceți la Kaufland!”, ne-a transmis Marian V., pe adresa redacției.
Nu uita! Observatorulph.ro încurajează jurnalismul civic! Dacă ai fost victima unui abuz, ai surprins o situaţie care îţi lezează drepturile sau eşti nemulţumit de felul în care te tratează autorităţile, trimite-ne informaţiile tale pe adresa [email protected]. Poţi scrie chiar tu ziarul de azi!

